Predispunerea la fraiereală

despre saga Nordis de la Burebista până în zilele noastre

Atât de mult abuzata sintagmă „stat de drept” se poate rezuma într-un singur cuvânt – încredere. Cu cât călătorești mai mult spre Vest, cu atât importanța acestui concept – încrederea, crește, atât în relațiile de zi cu zi dintre cetățeni, cât și în relația cetățeanului cu autoritatea, fie locală, regională sau statală.

Dacă în relațiile de zi cu zi, dintre particulari, încrederea are de obicei dublu sens, în relația cu autoritatea încrederea circulă întotdeauna pe sens unic, poate și din motivul că autoritatea este, de fapt, o ficțiune juridică.  De aici și nevoia ancestrală ca anumiți oameni, cei aleși, să „întrupeze” autoritatea, să-i dea o față ușor de recunoscut, să concretizeze o asemenea abstracțiune.

Într-o societate bazată pe încredere, pe soliditatea cuvântului dat, concretizată în mentalul colectiv prin sintagme precum „ein Man, ein Wort” sau „gentlemen’s agreement”, escrocheria apare ca un virus care destabilizează întregul eșafodaj relațional al societății, prezentând chiar un risc sistemic pentru bunăstarea membrilor comunității. Aceasta întrucât cel care escrochează pe altul se folosește de încrederea generală pentru a obține pentru sine foloase pe care altfel nu și le-ar fi putu însuși printr-o modalitate cinstită.

În schimb, în Est și Sud escrocheria este asimilată, la nivelul mentalului colectiv, cu o inteligență aparte, ajungând a fi invidiată și studiată la nivel de artă. Italienii îi zic „furbizia”, spaniolii „astuto”, francezii „astuce”, românii șmecherie, descurcăreală. Eroul național e Păcală, cel care îl păcălește până și pe Sarsailă prin folclorul național.

Cum nimic nu este alb sau gri pe lumea aceasta, și apartenența la o societate funcționând sub zodia lui Păcală are totuși un avantaj – membrii sunt conștienți de existența escrocilor și pot discerne semnele unui început de fraudare, din fașă.

Procesul de occidentalizare din ultimii 35 de ani a presupus, între altele, adoptarea acestei forme a societății pe încredere și transplantarea ei în țara lui Păcală. Cei care au adoptat din plin modelul occidental, respectiv nou născuta clasă de mijloc, a fost cea mai predispusă a cădea în mrejele escrocilor.

Încă de pe vremea Caritas de la începutul anilor 90, care s-a bazat pe economiile subterane strânse la saltea în regimul anterior și până la hype-ul Nordis, toate marile escrocherii au avut ca țintă această clasă de mijloc, prea bogată să se limiteze la subzistență, dar prea săracă sa nu-i pese de o eventuală evaporare a banilor.

Fiind întorși cu fața către Vest și încercând din răsputeri să adopte modelul de relaționare bazat pe încredere, celor din clasa de mijloc li s-au atrofiat instinctele ancestrale de recunoaștere a escrocilor, pe fondul speranței de a „da lovitura” sau de a asigura bruma de economii agonisite cu trudă, în ani de privațiuni și de a o multiplica.

Este relevantă dar și interesantă etimologia cuvântului fraier în limba română – deși vine din nemțescul frei Herr, om liber, în limba română actuală sensul este de persoană credulă care poate fi înșelată, păcălită.

Și mai curios este că în spațiul ex-yugoslav, în sârbo-croată, frajer desemna în limbajul colocvial o persoană ajunsă, un „șmecher”. Practic, s-a păstrat sensul din limba foștilor ocupanți germanofoni, acela de om liber (de griji, probabil).

[to be continued]